Sesizare CEDO
Author: adminSESIZAREA CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Prin incheierea si respectiv, aderarea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, statele contractante si-au asumat obligatia de a respecta drepturile fundamentale recunoscute si individualizate in acest document international.
In mod necesar, pentru a se asigura si verifica, respectarea acestor angajamente de catre statele semnatare, a fost conceputa o instanta de contencios European, care, fara a fi o instanta de “apel”, primeste si solutioneaza plangerile adresate in legatura cu violarea unuia sau a mai multor drepturi, prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, adesea numită informal “Curtea de la Strasbourg”, a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei; avand drept obiectiv, să vegheze la respectarea prevederilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului de către statele semnatare.
De remarcat, este faptul ca, cenzurarea spetelor deduse judecatii acestei instante, se realizeaza strict sub aspectul incalcarii drepturilor prevazut in Conventia Europeana si nu a vreunui alt drept prevazut de “Declaratia Universala a Drepturilor Omului” sau de catre “Carta Drepturilor Fundamentale”.
Asadar, daca o persoana considera ca i-a fost violat vreun drept recunoscut de Conventia Europeana, se poate adresa Curtii Europene care, potrivit procedurii prevazute, urmeaza sa examineze plangerea cu care a fost sesizata, si a verifica daca este ori nu, vorba de o incalcare (violare) a vreunui asemenea drept.
In ce priveste aceste cereri formulate de catre particulari, care mai sunt denumite drept “cereri individuale”, articolul 34 si 35 din Conventia Europeana, stabileste conditiile de admsibilitate a acestora, precizand ca, numai dupa ce o cerere este apreciata drept admisibila va fi inaintata spre solutionare pe fond …..:
Conditiile de admisibilitate:
In ceea ce priveste persoanele care pot sesiza Curtea, se arata ca, o astfel de cerere poate fi facuta de catre o persoana fizica, o organizatie nonguvernamentala sau de catre orice grup de particulari care se pretinde a fi victima unei incalcarii a drepturilor recunoscute de Conventie sau protocoalele sale, de catre statele semnatare (numite inalte parti contractante).
Epuizarea cailor de recurs interne. Pornind de la regula, potrivit careia competenta si indatorirea de a aplica si controla respectarea drepturilor prevazute de conventie, apartine in primul rand statelor semnatare, Curtea Europeana, apare ca fiind o institutie internationala, cu o competenta subsidiara, in asigurarea respectarii acestor drepturi, respectiv numai in cazul in care aceste incalcari nu au fost remediate de statul semnatar.
Asadar, nu putem vorbi de o competenta alternativa, caz in care se putea opta pentru jurisdictia interna sau cea europeana, ci, mai intai partea (victima incalcarii) trebuie, nu doar sa se adreseze instantelor nationale, dar, trebuie sa si epuizeze toate caile de atac interne. De retinut ca pentru a fi indeplinita conditia “epuizarii cailor de atac interne” nu se cere a se fi exercitat si caile extraordinare de atac, respectiv contestatie in anulare si revizuire.
Termenul de sesizare este de 6 luni, care se calculeaza de la data epuizarii cailor de “recurs” interne, cu alte cuvinte, de la data pronuntarii deciziei data in instanta de recurs. Cu precizarea ca, in practica curenta a curtii, termenul de 6 luni curge de la data la care partea a avut posibilitatea efectiva de a lua cunostinta de motivele deciziei date in recurs.
Altfel spus, termenul nu va incepe a curge pe data pronuntarii deciziei, ci din momentul in care se putea lua in mod efectiv cunostinta de continutul deciziei (inclusiv a motivelor).
Cererea sa fie compatibila cu dispozitiile Conventiei europene. Aceasta compatibilitate exista atunci cand sunt intrunite in mod cumulativ trei conditii: a) cererea sa fie introdusa de catre o persoana care reclama incalcarea drepturilor sale si sa fie indreptata in contra unui stat care este parte la Conventia europeana – compatibilitate ratione personae; b) reclamantul (victima) sa afirme incalcarea unui drept garantat de Conventia europeana – compatibilitate ratione materiae; c) cererea sa se refere la fapte ulterioare momentului la care un stat parte si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile Conventiei (Romania, din 20 iunie 1994) – compatibilitate rationae temporis.
Astfel, in cazul in care nu sunt indeplinite aceste conditii preliminare, curtea va respinge cererea ca fiind inadmisibila. Tot asa, vor fi respinse si cererile care sunt apreciate ca fiind, manifest nefondate. Acest ultim caz va presupune un examen de fond, care desi sumar, va trebui sa conduca la concluzia netemeiniciei flagrante a cererii.
Cu alte cuvinte, in cazul “netemeiniciei flagrante” a cererii, desi se invoca o incalcare a unui drept garantat de Conventie, totusi, in urma verificarii acesteia, se constata ca cererea nu este fondata in fapt – atunci cand nu sunt prezentate suficiente elemente de fapt, ori, acestea nu sunt sustinute de probe, fie de – drept, atunci cand, se constata ca nu este vorba de o incalcare a dispozitiilor Conventiei.
Sesizarea Curtii
In ce priveste procedura in fata acestei instante, ea este preponderent scrisa, care, dupa sesizarea curtii, are o prima faza a dezbaterilor in care, partile prezinta Curtii sustinerile lor si probele ce vin in sprijnul acestora, luand cunostinta reciproc de argumentele aduse, pe care au posibilitatea de a le combate. Dupa aceasta faza, urmeaza deliberarea judecatorilor asupra cauzei dedusa judecatii, in urma careia vor pronunta asupra acesteia.
Referitor la sesizarea Curtii, aceasta se realizeaza printr-o cerere formulata in scris, care trebuie in mod obligatoriu sa cuprinda anumite informatii esentiale pentru cauza, precum: informatii privind partile; expunerea faptelor; expunerea pretinsei violari a conventiei si/sau a protocoalelor, insotita de argument in sustinere; expunere privind indeplinirea conditiilor de admisibilitate; expunerea obiectului cererii; informatii privind alte instante internationale care examineaza sau au examinat cauza; lista documente anexate; declaratia si semnatura.
Dupa primirea acestei sesizari scrise, urmeaza procedura in fata curtii, care in mod firesc se finalizeaza cu o hotarare din partea acesteia, insa, este posibil ca in temeiul art. 37 din Conventie, Curtea sa decida in orice moment, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci cand circumstantele permit sa se traga concluzia ca: solicitantul nu mai doreste sa o mentina, litigiul a fost rezolvat, precum si pentru orice alt motiv, fata de care Curtea constata ca nu se mai justifica continuarea examinarii cererii.
Hotararile Curtii se adopta prin votul exprimat de judecatorii care participa la solutionarea cauzei, fiind necesar a fi intrunita o majoritate simpla pentru adoptarea unei solutii, nefiind ingaduite abtineri. Se recunoaste dreptul judecatorilor ce au participat, de a atasa, dupa caz, la hotarare opiniile lor separate sau o simpla declaratie de dezacord.
In majoritatea cazurilor in care se constata o incalcare a Conventiei, prin hotarare pronuntata, Curtea statuteaza si asupra acordarii satisfactiei echitabile, in temeiul art. 41 din Conventie, daca a fost investita cu o astfel de cerere, fiind insa posibil ca aceasta chestiune a satisfactiei echitabile sa fie rezervata in tot sau in parte unei examinari ulterioare.
Av. Sarchizian Artin
Cabinet Avocatura
Splaiul Unirii, Str. Brutus Nr. 13. Ap. 7.
Tel: 021/3354895 Mob: 0722247555; 0722613203
