STIRI ONLINE
Author: adminLegal Noul Cod Civil
nu ar avea cum
să intre în vigoare
la 1 octombrie
Când nimic nu mai părea că poate împiedica intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, o simplă “constatare” pare să dinamiteze toată strădania guvernanţilor de a pune in aplicare Noul Cod Civil.
Din motive (de noi) necunoscute, decretul de promulgare este anterior adoptării legii !?!
În aceste condiţii, Noul Cod Civil, nu ar avea cum să mai intre în vigoare la data de 01 octombrie 2011.
Primul demers judiciar, Societatea Română pentru Drepturile Omului, demarează procedurile pentru anularea decretului în contencios administrativ.
Din chinurile “naşterii” Noului Cod Civil,
După ce, cu greu şi-au înfrânt teama, într-un sfârşit, deşi sfioşi, guvernanţii noştri s-au hotărît să anunţe cu surle şi trâmbiţe intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, pentru care, noi, prea încercatul popor, am plătit un mai mare preț decât am fi visat vreodată. Şi parcă toate sforţările guvernului n-ar fi fost suficiente, încă din primele zile de după anunţarea întrării în vigoare, Guvernul primeşte o palmă pe tema Noului Cod Civil, este vorba de acuzaţia de plagiat venită din partea profesorului de drept civil Florin Ciutacu, care, în mod justificat, susţine că partea de început a expunerii de motive a fost copiată dintr-o lucrare a sa apărută în 2007, aşa că, am putea spune că am înregistrat o performanţă absolută.
“Avem un prim litigiu pe Noul Cod Civil, înainte ca acesta să fi intrat in vigoare”
Cum era şi firesc, profesorul a dat în judecată Guvernul cerând Tribunalului Bucureşti, obligarea pârâtei la plata unor daune
de 50.000 euro, întrucât aşa cum ne declară avocatul Sarchizian Artin, reprezentantul profesorului, prejudiciul cauzat reclamantului este de natură morală, luând în considerare dreptul la paternitatea operei, de vreme ce, opera sa a fost uzurpată, prin luarea unor pasaje din aceasta şi publicarea ca şi cum ar fi fost “creaţia” redactorilor expunerii de motive.
Dar, încercările prin care este nevoit Codul Civil să treacă pentru a intra în vigoare nu se opresc aici.
Cum era şi de aşteptat, intrarea în vigoare a Noul Cod Civil a fost lăsată a se decide după momentul adoptării acestui act normativ, mai precis aceasta trebuia să fie decisă prin lege. Mult aşteptata lege prin care s-a decis şi organizat punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a fost publicată în Monitorul Oficial – Partea I, Nr. 407/iulie 2011, vorbind astfel despre Legea nr.: 71/2011. Observând cu atenţie cuprinsul legii, se constată că data adoptării acesteia, înscrisă în finalul actului normativ, după semnăturile preşedinţilor celor două camere, este de 03 iunie 2011. Mergând mai departe şi vizualizând decretul prin care Preşedintele României a promulgat această lege, constatăm cu stupoare că acesta a fost emis sub nr. 518 din 01 iunie 2011, deci …
Decretul de promulgare a fost emis cu două zile înaintea adoptării legii !?!
Legal, promulgarea este un ultim accept formal necesar finalizării procesului legislativ şi care, atât printr-o logică elementară
cât şi printr-un studiu minimal al Constituţiei, acest act, nu poate fi decât ulterior momentului adoptării legii, de altfel art. 77
din Constituţie denumit marginal “promulgarea legii”, prevede foarte clar că “Legea se trimite, spre promulgare,
Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire”.
Or, din simpla analiză a conţinutului legii publicată în Monitorul Oficial, constatăm sideraţi că decretul de promulgare
este cu două zile mai înainte emis, decât momentul adoptării legii.
Opiniile juriştilor sunt univoce, o astfel de situaţie afectează validitatea decretului de promulgare a legii, lipsindu-l de efecte,
iar o lege ne-promulgată cu siguranţă nu are cum să intre in vigoare.
Societatea Română pentru Drepturile Omului, va demara procedura prealabilă atacarii decretului
în faţa instanţei de Contencios Administrativ,
Avocaţii care vor reprezenta societatea, Dl. Prof. Florin Ciutacu si Dl. Av. Artin Sarchizian, ne declară că deşi controversata chestiunea admisibilităţii contestării în faţa instanţei de contencios administrativ a decretelor preşedinţiale, totuşi,
practica Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ este aceea de a recunoaşte o astfel de posibilitate.
Tot aceştia ne declară că, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 primul demers îl reprezintă procedura prealabilă,
în care se solicită revocarea decretului preşedinţial. O astfel de cerere a fost formulată, sub rezerva unei menţiuni reale
în cuprinsul monitorului oficial, privind data adoptării şi cea a promulgării.
Dacă nu se va da curs cererii de revocare, atunci, următorul pas va fi, atacarea în contencios administrativ
a decretului de promulgare.
Aşadar, cu toate că avem mai puţin de o lună până la momentul preconizat al întrării în vigoare, soarta acestuia este total incerta.
Parteneriat incheiat intre Societatea Romana pentru Drepturile Omului si REALITATEA Info, prin care, cazurile monitorizate de societatea vor putea fi, cu acordul membrilor implicati, fi investigate jurnalistic si deveni stiri. Primul numar al revistei bi-lunare va aparea la 01 septembrie.
Despre Asociaţia Română pentru Studiul Dreptului Comparat şi a Dreptului Internaţional PrivatEste unica asociaţie de profil din România şi din estul Europei care reuneşte personalităţi de seamă ale ştiinţei dreptului privat în general, ale dreptului comparat şi ale dreptului internaţional privat în special.
Asociaţia Română pentru Studiul Dreptului Comparat şi a Dreptului Internaţional Privat a luat fiinţă în 2011 la initiativa dr. Florin Ciutacu, avocat în Baroul Bucuresti, membru al Academiei Privatiştilor Europeni din Pavia, Italia. Scopul acestei asociaţii este promovarea ştiintei Dreptului Comparat şi a Dreptului International Privat în România şi în lume.
În vederea realizării acestui scop, asociaţia organizează conferinţe naţionale şi internaţionale, realizează studii şi programe de cercetare stiinţifică, acordă burse de studii şi documentare s.a.
În afară de dl. dr. Florin Ciutacu, asociaţia mai are ca membri fondatori pe dr. Artin Sarchizian, avocat în Baroul Bucureşti, lect. univ. dr. Ionuţ Ciutacu şi dl. Levon Sarchizian, avocat în Baroul Bucureşti.
Până la acest moment asociaţia are peste 150 de membrii onorifici şi membri activi, din peste 40 de tări de pe toate continentele. Printre personalităţile de marcă care activează în cadrul asociaţiei se numără: Prof. William Elliott Butler, Dickinson School of Law, Pennsylvania State University, Professorial Research Associate, School of Oriental and African Studies, University of London, Emeritus Professor of Comparative Law in the University of London; Prof. Valerius M. Ciucă, PhD., Facultatea de drept,Universitatea Ioan Cuza, Iaşi; Dr. Dr. Aurelia Colombi Ciacchi LL.M., University of Groningen; Prof. Giuseppe Gandolfi, Universitatea din Pavia; Prof. Dr. Gábor Hamza, Profesor de drept, Eötvös University, Budapesta; Prof. Kenji Hirata, Universitatea din Osaka, Japonia; Prof.em. Jacques Henry Herbots, fost Decan al Facultaţii de drept al Universităţii Catolice din Louvain, Belgia, profesor la Facultatea Internationala de Drept Comparat din Strasbourg; Prof. Ewoud Hondius, Hague Institut For The Internationalisation of Law; Prof. Dr. Dr. Dr. h.c. mult. Klaus J. Hopt, Max Planck Institute for Comparative and International Private Law, Hamburg; Prof. Dr. Ole Lando, Copenhaga; Prof. Ugo Mattei, Alfred and Hanna Fromm Chair in International and Comparative Law at the University of California, Hastings College of the Law in San Francisco, California, SUA; Prof. Dr. Denis Mazeaud, Université Paris II, “Panthéon-Assas”, Paris; Prof. Dr. Ergun Özsunay, Vice President of the International Association of Legal Science (I.A.L.S./A.I.S.J) (Paris) and Chairman of the Middle East and African Law Group at the International Academy of Comparative Law (Paris), member of the International Association of Procedural Law (Ghent), corresponding member of Deutsche Gesellschaft für Rechtsvergleichung (Freiburg/Br.) and collaborating member of UNIDROIT (Rome); Prof. emeritus Rodolfo Sacco, Universita degli Studi di Torino, Facolta di Giurisprudenza; Prof. Dr.Dr.h.c. Reiner Schulze, Universitatea din Munster, Germania; Prof. Denis-Tallon – Professeur emerite de L”Universite Pantheon-Assas (Paris II), Doyen honoraire de la Faculte de Droit de Nancy; Prof.Dr.Dr. H.C. Mult Reinhard Zimmermann FBA FRSE, Director Max Planck Institute for Comparative and International Private Law, Hamburg; Prof. em. Dr. Dr. h.c. Pierre Widmer, p/a Swiss Institute of Comparative Law (SICL/SIR/ISDC), Lausanne, Marios Papandreou, Lawyer, Member of Thessaloniki Bar Association; Research Fellow, Marangopoulos Foundation for Human Rights (MFHR), Professor Albina Candian, PhD. Professore ordinario di Diritto Privato Comparato presso la Facoltà di Giuirisprudenza dell’Università degli Studi di Milano ed Avvocato in Milano, Marius ANDREESCU, PhD. Judge, Court of Appeal Piteşti, Professor of Law Faculty from Piteşti University, Trainer of National Institute of Magistracy, Professor Valerius M. CIUCĂ, PhD., Facult of Law, Ioan Cuza University, Iaşi, Ion ILIE-IORDĂCHESCU, Attorney at Law, Dean of the Bucharest Bar Association, Mihaela MARAVELA, Attorney at Law, Bucharest Bar Association, Professor Gina ORGA-DUMITRIU PhD. Law Faculty “Simion Bărnuţiu”, Sibiu, Attornez at Law, Sibiu Bar Association, Professor Andrei SĂVESCU, Ph.D., Romanian-American University, Bucharest, Professor Mihai ŞANDRU Ph.D., Dimitrie Cantemir University, Bucharest, Augustin RĂDUCANU, Attorney at Law, Dean of the Dâmboviţa Bar Association, Trainer of National Institute of Advocats.
Asociaţia Română pentru Studiul Dreptului Comparat şi a Dreptului Internaţional Privat realizează proiecte comune cu membrii onorifici, membrii active şi cu membrii simpatizanţi, ce se vor concretiza în organizarea de cursuri de pregătire profesională şi de conferinţe, realizarea de proiecte de cercetare, precum şi a altor asemenea activitati.
Cei ce se înscriu ca membri activi şi ca membri simpatizanţi, studenţii în Drept şi toţi cei interesaţi de domeniul dreptului privat pot avea acces la informaţia specifică, se pot conecta la activităţile pe care aceasta le desfasoară în comun cu membrii săi activi şi cu alte institute de profil din străinătate cu care are încheiate parteneriate, cum ar fi: Academia de Drept Comparat din Paris, Academia de Drept European cu sediul la Trier, Academia Privatistilor Europeni din Pavia, Asociaţia Henri Capitant şi Societatea de Legislaţie Comparată din Paris, Centrul de Studii Europene din Munster, American Law Institute, Hague Conference on Private International Law (HCCH), dar şi alte institute, centre de cercetare şi universităţi din România şi din străinătate.
Asociatia Romana pentru Studiul Dreptului Comparat si a Dreptului International Privat in parteneriat cu Universitatea “Constantin Brancoveanu” din Pitesti si JURIDICE.ro organizeaza conferinta
Noul Cod civil intre traditie si europenizarea dreptului privat
in ultima decada a lunii septembrie 2011. Zilele in care va avea loc conferinta vor fi comunicate in saptamana 1-7 august 2011.
Membrii activi ai Asociatiei Romane pentru Studiul Dreptului Comparat si a Dreptului International Privat pot beneficia de reducerea taxei de participare.
Presedinte Asociatie: Prof. Dr. Florin Ciutacu
Vice-presedinte: Av. Dr. Artin Sarchizian
EXAMEN CAPACITATE JUDECATORI
Institutul National al Magistraturii a dat publicitatii joi, 5 august 2011, ca va avea loc examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari la Bucureşti, 5 august – 13 decembrie 2011
ACUZATIE DE PLAGIAT, NOUL COD CIVIL.
textul integral al actiunii introdusa la Tribunalul Bucuresti:
Catre: Tribunalul Bucuresti,
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul FLORICĂ CIUTACU, avand domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Sarchizian Artin, cu sediul profesional in Bucuresti, sector 1, str. Stirbei Voda, nr. 2, sc. 4, ap. 141bis, adresa de posta electronică sarchizian_legaloffice@yahoo.com, formulez prezenta
CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA
a pârâtei: GUVERNUL ROMANIEI, cu sediul in Bucuresti, Piata Victoriei, nr. 1, pentru ca in contradictoriu cu acestia si in baza probatoriului ce se va administra, prin sentinta ce o veti pronunta sa dispuneti:
- recunoaşterea dreptului de autor în persoana subsemnatului, izvorât din publicarea în anul 2007 a lucrării “CODUL CIVIL ADNOTAT” la Editura Monitorul Oficial;
- constatarea încălcării acestui drept de către pârâtă prin publicarea in anul 2009 a Expunerii de Motive la Legea nr. 287/2009 – Noul Cod Civil -, respectiv Sectiuna a 2-a Motivul emiterii actului normative, punctul 1 Descrierea situatiei actuale;
- publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanţei de judecată, pe cheltuiala pârâtei;
- obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 50.000 Euro, echivalent lei la data pronunţarii hotarârii.
MOTIVELE ACŢIUNII:
Circumstantele cauzei:
1. IN FAPT:
In anul 2007, subsemnatul am publicat lucrarea Codul Civil adnotat la Editura Monitorul Oficial, unde, in Cuvântul-Înainte, am realizat o expunere originala a perceptiei subsemnatului, fata de importanta si functia acestui act normativ, aratand:
Codul civil al fiecărei ţări este o oglindă a vieţii respectivului sistem social. Normele pe care le conţin răspund unor nevoi concrete şi, în acelaşi timp, tind să vină în întâmpinarea necesităţilor ce rezultă din dinamica vieţii sociale. Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relaţie cu sine însuşi şi cu alţi indivizi principii după care îşi poate conduce viaţa sub toate aspectele ei – spiritual, material, biologic şi, mai ales, social.
Normele dintr-un Cod civil par, uneori, chiar şi celor avizaţi, ca având un înalt grad de generalitate şi abstractizare. Pentru fiecare caz concret, interpretarea, în vederea aplicării, a textelor din Cod are un character de noutate absolută. De asemenea, este dificil, dacă nu chiar imposibil, ca, interpretând Codul civil, să poată fi considerate ca fiind sub incidenţa normelor sale toate categoriile de relaţii sociale. Cu toate acestea, de câteva mii de ani, principiile care guvernează raporturile dintre oameni, sunt aceleaşi. Iată ceea ce oferă, prin excelenţă, orice Cod civil: principii de drept natural, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp şi spaţiu (…).
In anul 2009, prepusii paratului, au redactat si publicat Expunerea de motive la Legea nr. 287/2009, Noul Cod Civil unde, in Sectiunea a 2-a intitulata Motivul emiterii actului normativ, referindu-se la Descrierea situatiei actuale se reproduc (copiaza) mai multe fragmente, mai mari sau mai mici, din opera subsemnatului. Astfel se arata:
1.1. Codul civil este o oglindă a unui sistem social. Normele pe care le conţine răspund unor nevoi concrete şi, în acelaşi timp, tind să vină în întâmpinarea dinamicii vieţii sociale. Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relaţie cu sine însuşi şi cu alţi indivizi principii după care îşi poate conduce viaţa, sub toate aspectele ei – spiritual, material, biologic şi, mai ales, social.
Principiile care guvernează raporturile dintre oameni sunt, în esenţa lor aceleaşi. Tocmai de aceea, un cod civil oferă, prin excelenţă, principii de drept constante, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp şi spaţiu (…).
Astfel, analizand comparativ cele doua texte, se observa cum, dincolo de faptul ca se preia aceeasi idee originala (aspect ne–ilicit) se reproduc, de catre parata, fara citarea autorului (sursei), mai multe cuvinte, propozitii si chiar fraze din lucrarea originala (a subsemnatului), respectiv, sunt reproduse “fidel” pasaje precum:
1. Codul civil al fiecărei ţări este o oglindă a vieţii respectivului sistem social. – Text Cod civil adnotat
Codul civil este o oglindă a unui sistem social.
- Text Expunere de Motive
2. Normele pe care le conţin răspund unor nevoi concrete şi, în acelaşi timp, tind să vină în întâmpinarea necesităţilor ce rezultă din dinamica vieţii sociale
– Text Cod civil adnotat
Normele pe care le conţine răspund unor nevoi concrete şi, în acelaşi timp, tind să vină în întâmpinarea dinamicii vieţii sociale.
- Text Expunere de Motive
3. Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relaţie cu sine însuşi şi cu alţi indivizi principii după care îşi poate conduce viaţa sub toate aspectele ei – spiritual, material, biologic şi, mai ales, social.
– Text Cod civil adnotat
Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relaţie cu sine însuşi şi cu alţi indivizi principii după care îşi poate conduce viaţa, sub toate aspectele ei – spiritual, material, biologic şi, mai ales, social.
- Text Expunere de Motive
4. Cu toate acestea, de câteva mii de ani, principiile care guvernează raporturile dintre oameni, sunt aceleaşi. Iată ceea ce oferă, prin excelenţă, orice Cod civil: principii de drept natural, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp şi spaţiu.
– Text Cod civil adnotat
Principiile care guvernează raporturile dintre oameni sunt, în esenţa lor aceleaşi. Tocmai de aceea, un cod civil oferă, prin excelenţă, principii de drept constante, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp şi spaţiu
- Text Expunere de Motive
Asa fiind, consideram ca ne gasim inaintea unui caz flagrant de plagiat, notiune definita de DEX ca fiind Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală” si de doctrina juridică fiind drept „prezentarea ca fiind munca proprie a cuiva, a cuvintelor, ideilor, argumentelor unei alte persoane, fără o corectă recunoaştere a sursei prin citare, referire sau notă de vreme ce, asa dupa cum lesne rezulta, prepusii paratului nu s-au limitat a prelua (aspectul imoral) numai ideea ilustrata, insa, au preluat chiar modalitatea in care aceasta a fost exprimata prin cuvinte (redata si fixata).
2. In DREPT,
2.1 Potrivt art. 1 din Legea nr. 8/1996, Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.
In continuare, acelasi act normativ, statuează la alin. 1 al art. 3 ca, Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera, iar la alin. (2) al aceluiaşi art. 3 ca, Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.
La art. 4, alin (1), legea cadru, statuează ca Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică.
2.2. Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996:
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;(…).
Conform dispozitiilor art. 10 şi 13 din aceeaşi lege, autorul unei opere are o serie de drepturi asupra operei sale.
Potrivit art. 10:
Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.
Iar potrivit art. 13:
Utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă;
d) închirierea operei;
e) împrumutul operei;
f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
Tot astfel, legea, recunoaste expresis verbis titularilor drepturilor de autor, ca in salvgardarea acestor drepturi, pot solicita instanţei de judecată recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde (art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996).
2.3. Din redactarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 8/1996, rezulta ca autorului unei opere ii sunt recunoscute, intre altele, si urmatoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică; b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (…); d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa.
Aplicand normele legale precitate, cat si perceptele doctrinare alaturate celor pretoriene, situatiei de fapt relevata, se pot observa si retine urmatoarele aspecte esentiale:
I. Subsemnatul sunt titularul unei opere protejate.
Din analiza dispozitiilor legale in materie, i-a revenit doctrinei sarcina de a trasa conditiile de care depinde vocatia la protectie – a unei opere – in cadrul dreptului de autor, care sunt, dupa opinia majoritara, in numar de trei:
a) Opera trebuie sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului; Din perspectiva acestei conditii, se observa ca atat prin filosofia sa, cat si prin modul de redare al ideii, aceasta opera – referindu-ne la paragrafele in litigiu, – este una originala, intrucat, cele doua ideile de fond sunt emanatia spiritului creativ exclusiv al subsemnatului, degajata si construita in urma a multor ani de studiu asupra Codului civil roman concretizată în publicarea a o serie de lucrari ce au premers lucrarea Codul Civil adnotat aparuta la Editura Monitorul Oficial în anul 2007, cum ar fi:
- Codul civil roman adnotat, Editura Teora 2000;
- Codul civil roman adnotat, Editura Sigma, 2001;
De asemenea, publicarea unor culegeri de practică judiciară aflate în conexiune cu textile Codului civil (culegeri de practica judicairă în materie civilă, comercială s.a.).
Asadar, aceasta conditie a originalitatii operei este cu prisosinta indeplinita in cauza, de vreme ce, asa dupa cum s-a exprimat doctrina de specialitate pentru a putea fi protejata, opera trebuie sa poarte amprenta personalitatii, a individualitatii autorului, si, cu atat mai puternic cuvant, cu cat, s-a apreciat ca, lipsa de noutate nu constituie un obstacol la constatarea originalitatii .
Relevant sub aspectul lamuririi conceptului de originalitate sunt precizarile aduse de Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI) in care se arata ca, Obiectul protectiei prin dreptul de autor include orice opera din domeniul literar, stiintific si artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, iar relativ la conditia unica a originalitatii se indica faptul ca, nu este nevoie ca ideea continuta in opera sa fie noua, dar forma in care este exprimata, fie ea literara sau artistica, trebuie sa fie o creatie originala a autorului, cu alte cuvinte, ea trebuie sa-si aiba originea in munca de creatie a autorului.
b) Opera sa imbrace o forma concreta de exprimare. Conditia apare ca fiind indeplinita in cauza de fata, in conditiile in care, opera subsemnatului (originala) a imbracat de la data publicarii – chiar si mai devreme, de la data manuscrisului – o forma scrisa de exprimare.
c) Conditia ca opera sa fie susceptibila de aducere la cunostinta publicului. Cum opera este susceptibila de aducere la cunostinta publicului prin reproducere, executare, etc., se observa ca, o data cu publicarea operei subsemnatului (in 2007) si aceasta conditie a fost indeplinita.
Asa fiind, se observa ca in privinta operei subsemnatului, sunt intrunite in mod cumulativ conditiile inpuse de lege si desprinse de doctrina, fiind prin urmare o opera protejata ce are deplina vocatie la protectia juridica.
II. Incalcarea dreptului de autor de catre parat.
O data stabilit ca suntem in prezenta unei opere protejate, se impun a fi recunoscute in patrimoniul autorului acesteia – in speta, a subsemnatului – potrivit art. 10 din Legea nr. 8/1996, intre altele, urmatoarele drepturi morale: (lit. b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei si (la lit. d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa.
Fapta:
In opera publicata de parata, intitulata Expunere de motive la Legea nr. 287/2009 (Noul Cod Civil), in Sectiunea a 2-a intitulata Motivul emiterii actului normativ, referindu-se la Descrierea situatiei actuale au fost reproduse mai multe parti din opera anterioara si originala a subsemnatului, ajungand ca, textul acestora, sa fie similar până aproape de identitate cu o porţiune unitară, continuă din opera subsemnatului, fara citarea sursei.
Procedand astfel, paratii au incalcat dreptul subsemnatului de autor asupra operei originale, fiind in prezenta unui act clasic de contrafacere, precum aratam, prin preluarea de parti din acesta, fara citarea autorului si, cu atat mai putin, fara a avea acceptul subsemnatului.
Caracterul ilicit, rezulta din chiar faptul ca, prin reproducerea fara autorizatie si fara citarea autorului (contrafacere) parata, a adus atingere drepturilor subiective personal-nepatrimoniale ale subsemnatului in calitate de adevarat creator al operei, fiind un act flagrant de uzurpare a acestui drept. Un argument in plus al ilicitatii este acela ca, un astfel de act, depaseste cu mult sfera licitului civil, avand si o puternica coloratura penala, o astfel de fapta fiind interzisa implicit de lege, prin incriminarea faptei ca infractiune art 140 140 alin. 1 lit. a) din legea nr. 8/1996, potrivit caruia:
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege:
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe; (…).
Or, cum, dreptul la paternitatea operei prezinta doua aspecte : primul pozitiv, constand din dreptul de a revendica oricand calitatea de autor, iar al doilea, negativ, constand din dreptul autorului de a se opune oricarui act de uzurpare a operei sale, si fata de atingerea grava adusa operei subsemnatului de catre parat, actiunea de fata, se priveste ca find o masura juridica de inlaturare a atingerii aduse drepturilor subsemnatului de autor asupra operei.
In lumina celor ce preced, va rugam a admite actiunea si in consecinta sa dispuneti:
- recunoaşterea dreptului subsemnatului de autor, izvorât din publicarea în anul 1997 a lucrării “CODUL CIVIL ADNOTAT” la editura Monitorul Oficial.
- constatarea încălcării acestui drept de către pârâtă prin publicarea in anul 2009 a Expunerii de Motive la Legea nr. 287/2009 (Noul Cod Civil), respectiv Sectiuna a 2-a Motivul emiterii actului normativ la Descrierea situatiei actuale.
- publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanţei de judecată, pe cheltuiala pârâtei;
- obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 50.000 Euro.
In probatiune: inteleg sa ma folosesc de
- proba cu inscrisuri si
- expertiza.
Cu stima,
Dr. Florică Ciutacu
_____________________
Av. Artin Sarchizian
Rambursare TVA de catre ANAF
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (A.N.A.F.) a realizat selectia nationala a deconturilor cu optiune de rambursare pentru care exista decizie aprobata conform cu Instructiunile nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunara a T.V.A., cu modificarile si completarile ulterioare, acestea totalizand la 1 august 2011 o suma de 1.375,7 mil. lei.
(Legea 10 din 2001) 1. cu bunuri sau servicii – masura reparatorie alternativa constând in acordarea de bunuri si servicii, cu acceptul persoanei indreptatite, pâna la concurenta valorii imobilului preluat in mod abuziv.
(Legea 10 din 2001) 1. cu bunuri sau servicii – masura reparatorie alternativa constând in acordarea de bunuri si servicii, cu acceptul persoanei indreptatite, pâna la concurenta valorii imobilului preluat in mod abuziv.
(Legea 10 din 2001) 1. cu bunuri sau servicii – masura reparatorie alternativa constând in acordarea de bunuri si servicii, cu acceptul persoanei indreptatite, pâna la concurenta valorii imobilului preluat in mod abuziv.
In selectia lunii august au fost cuprinse in ordinea vechimii toate deconturile de TVA, solutionandu-se prin restituire deconturile a caror vechime este de pana la data de 04.07.2011.
Deconturile de TVA au fost organizate astfel:
1) Deconturi cu compensare si restituire care totalizeaza 1.023,3 mil. lei, din care se compenseaza suma de 169,1 mil. lei si se restituie suma de 854,2 mil. lei;
2) Deconturi cu compensare integrala in valoare de 344,2 mil. lei;
3) Deconturi cu compensare partiala in valoare de 8,2 mil. lei, iar suma de 135,5 mil. lei se va restitui in perioada urmatoare.
In cazul compensarilor totale sau partiale se solutioneaza toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar in cazul sumelor de restituit, care totalizeaza 854,2 mil. lei, plata efectiva a fost programata dupa cum urmeaza:
Transa I (8 august): respectiv 170,8 mil. lei;
Transa II (24 august): respectiv 256,3 mil. lei;
Transa III (29 august): respectiv 427,1 mil. lei;
Sursa : EuroAvocatura.ro
Arestare pentru introducere de droguri in penitenciar
Doua femei, din judetul Dambovita, care sunt suspectate ca au introdus in Penitenciarul de Maxima Siguranta Margineni droguri de mare risc au fost retinute de politistii Antidrog, impreuna cu procurori D.I.I.C.O.T.
Totalitatea infractiunilor savarsite pe un teritoriu determinat, intr-o anumita perioada.
Probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare!
Unitate de baza a organizarii administrativ-teritoriale a statului, alcatuita dintr-unul sau mai multe sate si
Bunuri care pot fi schimbate, inlocuite pentru executarea unei obligatii
Act de procedura emis de catre instanta de judecata dupamefectuarea unei licitatii publice, prin care bunul imobil ce a format obiectul executarii silite
Infractiuni care fac parte din grupul infractiunilor contra sigurantei statului,
Politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Dambovita, impreuna cu procurori din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Dambovita, au documentat activitatea infractionala a doua persoane sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de droguri de mare risc .
In urma investigatiilor desfasurate de politistii s-a stabilit ca doua femei, respectiv P. C., de 20 de ani, din comuna Comisani si C. D., de 48 de ani, din municipiul Targoviste sunt suspectate ca fac parte dintr-un grup ce se ocupa cu introducerea de droguri de mare risc, respectiv heroina, in Penitenciarul de Maxima Siguranta Margineni.
Astfel, in perioada februarie-august 2011, cele doua femei sunt suspectate ca au procurat din municipiului Bucuresti diverse cantitati de heroina, pe care le introduceau in penitenciar prin intermediul unor interpusi.
La data de 7 august a.c., politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Dambovita, impreuna cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dambovita, au localizat cele doua femei pe raza comunei I.L. Caragiale, in timp ce incercau sa introduca in penitenciar bunuri interzise.
In urma celor constatate a fost emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore, fata de cele doua femei, urmand ca in cursul zilei de astazi, 8 august, acestea sa fie prezentate Tribunalului Dambovita, cu propunere de arestare preventiva, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de mare risc si aderarea si sprijinirea unui grup in vederea savarsirii de infractiuni .
sursa: www.euroavocatura.ro
Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj, Trimitere in judecata sub acuzatia de omor calificat.
Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj au dispus, prin rechizitoriu, la data de 05.07.2011, trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului BALANOIU CLAUDIU sub aspectul savarsirii infractiunii de omor calificat.
Este persoana impotriva careia a fost pusa in miscare actiunea penala, moment din care acesta devine parte in procesul penal.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
Viciu de consimtamant. Este amenintarea unei persoane cu un rau care sa-I produca o temere ce o determina sa consimta la incheierea unui act juridic civil, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Probatoriul administrat in cauza, pe parcursul urmaririi penale, a relevat faptul ca in dimineata zilei de 12.05.2011, inculpatul, care tocmai se intorsese de la serviciu unde lucrase schimbul 3, pe fondul geloziei, i-a aplicat victimei B.M.D. (sotia sa) mai multe lovituri cu un cutit, iar dupa ce aceasta a cazut, a continuat sa o loveasca cu o bucata de lemn.
Realizand consecintele faptei sale, inculpatul a incercat sa se sinucida aplicandu-si mai multe lovituri de cutit, producandu-si leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de ingrijiri medicale.
Concluziile actului medico-legal intocmit in cauza releva faptul ca moartea victimei a fost violenta si s-a datorat dilacerarii si hemoragiei meningo – cerebrale la care se adauga hemoragie interna exteriorizata prin plagile taiate, consecinta unui politraumatism cranian si toraco-abdominal, cu fractura oaselor craniene, fracturi costale si plagi taiate – intepate pulmonare, stomacale si renale.
Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Tribunalului Gorj.
Sursa : EuroAvocatura.ro
