Intr-o societate in care, se pune accentul tot mai intens asupra necesitatii acoperirii oricarui prejudiciu injust creat persoanei, apare ca fiind actuala si problematica acelor prejudicii ce sunt produse de animale, aceasta in conditiile in care, raspunderea juridica, fiind una eminamente sociala, poate fi angajata numai in privinta unei persoane (fizice sau juridice). Astfel, se pune intrebarea, cine va raspunde in cazul unui prejudiciu creat de un animal (prin “fapta” acestuia), cu alte cuvinte, ce persoana va fi tinuta – juridiceste – a indemniza (dezdauna) victima unei astfel de fapte, si ce conditii se cer a fi intrunite.
In prealabil, amintim ca ideea de “raspundere” se intalneste in toate domeniile vietii sociale, sub diverse forme, astfel cum era si firesc, in domeniul dreptului civil, se intalneste sub forma raspunderii civile, ce are ca si drept continut tocmai indatorarea (tinerea) unei persoane a acoperi, a repara un prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita, fiind fundamentata in mod traditional pe ideea de “vina” (intentie sau culpa), insa, din ratiuni de echitate, exista situatii in care, o persoana va fi tinuta a acoperi un prejudiciu chiar si atunci cand, in mod concret – la speta – nu i se poate imputa vreo culpa, caz in care vorbim fie de o prezumtie de culpa, fie, chiar de ideea de “garantie” sau de “risc”, intrucat orice act realizat in societate presupune asumarea unei responsabilitati, care la randu-i, poate fi tradusa prin asumarea raspunderii fata de rezultatul actiunilor sociale ale omului.
Spunem astfel ca, aceasta conceptie a fundamentarii raspunderii civile pe ideea de culpa este una “traditionala” care insa, incepe a-si pierde intensitatea, lasand loc, tot mai sporit unei – relativ – noi conceptii fata de raspunderea civila in general, orientata cu precadere spre interesele victimei prejudiciului, unde, astfel cum se apreciaza in doctrina “nevoia de reparare se detaseaza tot mai mult de ideea de greseala” (Fr.Terre, Ph.Simler, Y.Lequette; in Driot Civil. Les Obligations. Ed. Dalloz. Paris 2009, p.697.). Un astfel de exemplu, in care, nevoia de reparare se desesizeaza in mod considerabil de ideea de “greseala” este si acela al asa-numitei forme de raspundere pentru prejudiciile cauzate de animale.
Articolul 1001 din actualul Cod Civil, instituie regula, dupa care; “proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat” ceea ce inseamna ca, de toate prejudiciile cauzate prin fapta unui animal, este responsabil proprietarul acestuia, sau cel ce se serveste de acesta, care va fi tinut a despagubi victima, respectiv a acoperi integral – dupa regulile raspunderii civile – prejudiciul cauzat.
Astfel, trebuie a observa care sunt conditiile ce trebuiesc a fi indeplinite pentru a se putea angaja raspunderea acestor persoane. In primul rand, se impune a sublinia ca, desi legea nu o prevede in mod expres, totusi, atunci cand se refera la “animal” se au in vedere acele animale apropiate de om, si care, pot fi efectiv supravegheate de acesta, de vreme ce, legiuitorul se refera la “proprietarul” animalului si totodata, la “cel ce se serveste de acesta”, categorie in care vor fi incluse: animalele domestice (din gospodarie, de companie, etc.), animalele salbatice aflate in captivitate sau ce se gasesc intr-o zona delimitata si ingradita, respectiv in rezervatii naturale, gradini zoologice, circ, etc.
Relativ la debitorul obligatiei de indeminitate, respectiv cel ce va fi tinut a dezdauna victima, se observa ca aceasta este desemnata de lege, respectiv, fie proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dansul, fiind vorba, asadar, de cel care are paza juridica a animalului, notiune desemnata de practica si doctrina, si care – calitate – decurge din dreptul pe care il are o persoana de a se folosi de animalul respectiv, sau de a-l avea in stapanire, fapt ce implica si prerogative de comanda, de directive si nu in ultim rand, de supraveghere. In lipsa de alte dovezi – contrarii – se prezuma ca paza juridica este detinuta de proprietarul animalului, caruia ii revine indatorirea, ca in situatia in care a incredintat paza juridica unei alte persoane (precum incredintarea spre a se folosi de acesta), a dovedi acest fapt, caz in care, persoana careia i s-a incredintat paza juridica va fi datoare a acoperi prejudiciul. Din aceasta rezulta ca, raspunderea celor doi nu este cumulativa, ci, una alternativa, respectiv daca se va retine raspunderea unuia dintre acestia, victima, nu se va putea adresa si impotriva celuilalt.
De mentionat ca, notiunea de paza juridica nu se confunda cu notiunea de paza materiala care, presupune numai supravegherea efectiva a animalului, si nu si dreptul paznicului de a se folosi de acesta. Spre pilda, in cazul in care, un animal de companie se afla in grija temporara a unei persoane, abilitata numai a plimba respectivul animal, timp in care animalul cauzeaza un prejudiciu, responsabilitatea se va angaja in privinta proprietarului, respectiv a paznicului juridic, si nu a celui ce asigura numai plimbarea animalului, care, precum am vazut era un simplu paznic material. Cu toate acestea, in cazul in care se sesizeaza o neglijenta in privinta acestei persoane, nu este exclusa angajarea raspunderii sale juridice, fie in planul raspunderii contractuale, fie chiar in planul raspunderii civil delictuale fondat pe dispozitiile art. 998-999 C.Civ.
Asadar, instanta investita cu solutionarea unei astfel de cauze, va avea sarcina a lamuri pe baza probelor, atat situatia de fapt, cat si pe cea de drept, respectiv ce persoana va fi tinuta a indemniza victima.
Victima, in cadrul efortului sau probator, va trebui sa dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului (material, moral) precum si faptul ca acesta este cauzat de catre animal, urmand ca, paratul (proprietarul sau un alt paznic juridic) dupa caz, sa dovedeasca existenta vreunei cauze de exonerare de raspundere, precum: fapta victimei insasi; fapta unei terte persoane, pentru care nu ar fi tinuta a raspunde sau existenta vreunui caz de forta majora. Acestea sunt situatii – limitative – ce pot conduce la inlaturarea raspunderii paznicului juridic, pentru prejudiciul cauzat de animal.
Drept urmare, practica judiciara a fost confruntata cu diverse spete in care, paratii, au invocat anumite situatii ce ar fi fost in masura sa conduca la concluzia oricarei culpe, insa, aceste aparari au fost in mod corect inlaturate, de vreme ce, suntem in prezenta unei raspunderi obiective (ce nu se fondeaza pe ideea de culpa), astfel, spre pilda, intr-o cauza in care proprietarului unui automobil avariat in urma impactului cu un caine aflat pe carosabil, scapat de stapan, cererea de despagubiri, paratul (stapanul) se apara invocand neputinta de a tine cainele, lasat in urmarirea unui altuia, datorita taliei. Instanta a inlaturat aceasta aparare, cu motivarea ca aceasta imprejurare nu constituie o cauza de inlaturare a raspunderii civile in astfel de cazuri, care, precum am vazut este una limitativa.
av. Sarchizian Artin